Child's play...

Ma joc... cu cuvintele, cu umorul, cu viata, cu puterea de atractie... cu puterea de a schimba...
Imi place sa ma joc...imi distrage atentia de la incapacitatea noastra de a relationa, de a accepta ca suntem facuti unii pentru altii... acesta este si motivul pentru care divinitatea ne-a creat...pentru a fi noi insine si a ne raspandi...cum stim noi mai bine;
Dar...(bineinteles ca exista un "dar")...cum sa ne mai raspandim, cand nici noi nu mai avem curajul sa vedem realitatea? Chiar trebuie sa ne damnam urmasii nostri sa treaca prin aceiasi evolutie falsa si lipsita de substrat? Chiar putem fi atat de egoisti incat sa mai aducem copii pe lumea aceasta bacoviana?
Si ma intreb in fiecare zi cum de am ajuns sa am ideile acestea in cap? Eu, eterna copila inocenta...care visa la un alt copil al ei...cu ochii albastri si pe care sa o numeasca Sophia, dupa fascinatia ei pentru limba franceza... Era prima oara cand aceasta fetita se multumea cu o viata monotona... sa aiba o casuta pe malul marii, luminata si colorata, cu un leagan in gradina...unde sa isi priveasca fetita traind anii de copilarie...sa aiba o jumatate care sa o completeze cand ea dadea gres, sa o consoleze cand totul era prea mult... apoi sa ii aminteasca de ce a ales acea cale...
Dar, ca o fotografie veche, acest tablou se indeparteaza in timp pana cand devine o copilarie... o greseala pe care nu trebuia sa ti-o imaginezi... pentru ca nu face decat sa doara mai tare...si sa accepti mai greu ca viata nu e facuta din vise.
Ma joc... cu visele... ca o dependenta... pentru ca nu pot trai fara o frantura de speranta... pentru ca trebuie sa cred in ceva...
Minte-ma!! Spune-mi ca visele nu sunt decat un mijloc de a atinge scopul... prefa-te ca treci prin aceiasi lupta...ca sa nu mai mai simt atat de singura.
Joaca-te cu mine, ca sa nu o faca viata! Zambeste-mi, ca sa pot face si eu acelasi lucru...glumeste...pentru ca ador sa rad.
Construieste lumea din fanteziile mele, pentru ca nu o pot face singura... Fa-ma sa cred in viitor si in oameni... convinge-ma sa imi doresc eternitatea.
Ajuta-ma sa inteleg...mesajul pe care viata incearca sa ni-l transmita...sau nici tu nu il stii?

Time travel

How much time do we have?? Miscata de filmul “The Jacket”, mi-am pus si eu intrebarea…desi instant mi-am dat seama ca era o intrebare retorica…

We have all the time in the world…spunea o melodie…dar este asa? Mai are rost sa ne amagim cu niste versuri mult prea optimiste?Am vazut ca timpul trece mult prea repede, secolul vitezei nu iarta nici pe cei mai visatori dintre noi … tii capul la suprafata … sau te duce valul…

Nu mai avem timp… sa spunem un « multumesc » sincer, sa privim dansul fulgilor de zapada…sa radem din toata inima…sa cercetam…sa ne impotrivim…sa visam…Cand vezi ce repede se misca totul, mai ai curajul sa te opresti si sa analizezi ? Eu una, nu…credeam, pana curand, ca timpul nu isi are rostul in iubire, in prietenie…ca sentimentele nu imbatranesc si nu se demodeaza…ca iubirea poate dura secole… Dar pe zi ce trece…totul paleste…in fata acestui gigant, TIMPUL.

Masuram totul… mancarea in grame, bauturile in litri, prietenia in ani, fericirea in secunde…de ce nu meritam mai mult? Totul are un numar…cati ani ai, de cat timp esti casatorit, cati copii ai, ce nota ai luat la licenta, cate limbi stii…si lista poate continua…dar doar mie mi se pare dubios ? Doar eu simt ca stau in loc ? Ca totul zboara, cand eu ma plimb ?

Nu vreau sa-mi pierd si ultima speranta… aceea care ma face sa ma trezesc dimineata si care imi da starea necesara penttru a ma ridica din pat…ca timpul are rabdare cu cei mai lenti, cu cei care inca mai indraznesc sa viseze la o viata mai frumoasa…cu cei care isi zic in fiecare zi ca timpul le vindeca pe toate sau ca toate o sa vina la timpul lor…de ce, cand noi ne bazam pe el ca va fi rezolvarea problemelor noastre, el este atat de indiferent si rece ? De unde antiteza aceasta ? Ca sa delimiteze oamenii in doua categorii- indiferenti sau naivi ?

Nu am timp…este scuza cea mai folosita dintre toate…dar inainte de a o spune, te-ai gandit ca poate iti poti face timp pentru lucrurile adevarat importante ? Nu, pentru ca nici timp pentru asta nu mai avem …o fac altii pentru noi si in numele nostru, noi doar trebuie sa facem copy-paste. Si uite asa am taiat de pe lista una dintre deosebirile oamenilor fata de animale…gandirea.

Timpul nu iarta pe nimeni…un alt concept care s-a dovedit a fi adevarat…nici pe cei bogati, nici pe cei fericiti, nici pe cei frumosi…doar pe cei care nu cred in el ! Cand nu trebuie sa masori totul, te poti bucura cu adevarat de ceea ce iti ofera viata …pentru ca are atat de multe de oferit, daca stiu unde sa cautam…momentan, eu nu am gasit inca sensul adevarat al vietii, dar nici nu cred ca vreau sa il descopar…de ce totul trebuie sa aiba un sens ? De ce nu ne putem sa ne lasam purtati de vant sa vedem unde ne duce ? De ce ratiunea trebuie sa intristeze totul ? Cand totul e atat de gri, noi de ce mai adaugam o tenta de negru ?

Mult prea multe intrebari, dar niciodata un raspuns sincer…Cert e ca noi controlam timpul…si il putem manipula dupa bunul plac, pentru ca avem puterea…dar nu toti stiu cum sa o foloseasca…nu toti au ambititia de a indrazni sau curajul de a schimba…ne-am intepenit in starea asta vegetativa, care ne ofera o viziune eronata despre viata in esenta ei…dar pe care noi o acceptam fara sa ridicam semnul intrebarii nici macar o data.