Ansamblu de stari...

Mi-e dor, mi-e foame, mi-e somn.... nu pot sa dorm, nu vreau sa mananc si tot mi-e dor. Mi-e dor de copilarie....... de acea perioada cand sotronul in curtea scolii era evenimentul principal al zilei, cand grijile mele cele mai mari erau " ce sa mai jucam azi"...... mi-e dor sa fiu libera printre suflete nevinovate, sa alerg desculta in ploaie. Mi-e dor sa caut maruntis prin buzunarele parintilor pentru o inghetata la cornet...... mi-e dor sa sar coarda.....mi-e dor de "omul-negru"...
Vreau un copil al meu... pe care sa-l invat sa nu creasca niciodata... sa ramana mereu mic si nevinovat....inocent si lipsit de griji... De ce trebuie sa ne maturizam?
Toate aceste nelamuriri ale mele au aparut dupa ce am citit o scrisoare din trecut... o scrisoare ingalbenita de timp.... o scrisoare care mi-a adus aminte cat de mult inseamna prietenia si copilaria. Scrisa cu emotie si sinceritate, de o fetita de 13 ani care se confrunta cu problemele varstei. Fetitei ii era dor de prietena ei cea mai buna, care tocmai plecase in vacanta... nu mai avea cu cine sa se plimbe prin parc, cu cine sa se inroseasca la fiecare privire mai indrazneata... erau nedespartite. Fetita suferea... de dor. Suferea pentru ca baiatul de care ii placea... nu o placea . Acea suferinta care in 10 minute dispare...atunci cand il vezi... acea suferinta care, pe cat de reala, pe atat de trecatoare. Si am folosit termenul de "fetita" pentru ca la vremea aceea acest cuvant era utilizat strict cu aceasta conotatie.... nu ca in zilele noastre, unde termenul "fetita" este replica de agatat in parc, cu o punga de seminte in mana. Dar revenind la povestioara noastra... ceea ce este demn de apreciat la aceasta povestioara este exact faptul in sine... scrisoarea! Scrisoarea are o semnificatie aparte.... a fost scrisa de o fetita... cu toata sinceritatea. Opt pagini pline de povestiri relatate ca la carte, cu tot cu interjectiile de vigoare... opt pagini de puritate, opt pagini care la ora actuala ar trece neobservate. La viteza cu care se misca planeta noastra, cine ar mai sta sa scrie de mana opt pagini in care sa-si insire toate trairile? Cine ar mai parfuma scrisoarea? Doar un suflet de copil....
Mi-e dor.... de prietenii adevarati... cei care ar scrie scrisori pentru tine... nu mailuri de doua randuri... cei care ti-ar oferi sufletul curat si fara ocolisuri... de cei care ar avea puterea necesara sa-ti spuna "te iubesc si esti un prieten adevarat"...
Dorul trece, prietenii trec... amintirile frumoase raman acolo ca sa-ti alimenteze optimismul, puterea de a zambi si sa-ti reaminteasca de vremurile cand erai un copil naiv si plin de viata.
P.S. Scriu ca sa ma relaxez, ca sa comunic cu gandurile mele........ m-am saturat sa port un monolog in permanenta... Detasare de lumea exterioara.